Pe data de 17 noiembrie, doamna Coordonator în Educație a Ambasadei SUA din Moldova – Natalia Andreev a întreprins o vizită la Liceul Teoretic „ Mihail Sadoveanu”. Împreună cu elevii liceului, Natalia Andreev a desfășurat un training despre crearea prezentărilor digitale. Prin intermediul jocurilor interactive, discuțiilor și exemplelor, elevii au aflat despre aplicații cu ajutorul cărora pot crea o prezentare de succes, cum să folosească corect contentul vizual, cum să aleagă fontul și culorile potrivite, ca într-un final să prezinte proiectul său unui auditoriu.
Pe tot parcursul activității, participanții au fost entuziasmați de oportunitățile acestei întâlniri, implicându-se activ în discuții și împărtășindu-și propriile experiențe în crearea și editarea prezentărilor, în probleme pe care le au în timpul unui discurs școlar. Iar, spre final și-au testat cunoștințele în design grafic.
Mai mult decât atât, elevii au avut posibilitatea de a aplica cunoștințele obținute în cadrul orelor de limbă engleză, deoarece discuțiile au avut loc atât în limba română, cât și în engleză.
Spre final, elevii au învățat modalitatea corectă de elaborare a unei prezentări, iar doamna Andreev a rămas încântată de succesele elevilor noștri și ne-a promis că va veni la Ocnița mai des – “Dmitrii Cucer este unul din cei mai exemplari și creativi tineri pe care i-am avut în cadrul programului de voluntariat pentru Spațiile Americane. Energia și pasiunea lui ne-au inspirat să venim joi la Ocnița, la liceul Mihail Sadoveanu. Un rol absolut imperial pentru atelierul nostru a fost administrația instituției, foarte prietenoasă și deschisă pentru colaborări și elevi care sunt flămânzi pentru informație nouă. Atelierul “How to Create an Outstanding Presentation” (Cum creăm o prezentare de succes) a fost primul din seria pe care o pregătim pentru elevii și elevele din cadrul liceului. Abia aștept sa revin la Ocnița!”. Pentru mici detalii faceți clic pe video

Informații suplimentare puteți găsi aici.
