La data de 10 februarie, în cadrul Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din or. Ocnița, a avut loc lansarea laboratoarelor de știință – Chimie, Biologie, Fizică și a cabinetului de Matematică, un pas important pentru educația viitoarelor generații din raion.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Rețeaua Școlilor Model”, finanțat de Uniunea Europeană, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Prin acest proiect, cadrele didactice şi manageriale au beneficiat de formări în educația STEM și ghidare în carieră, la fel au fost instruite în elaborarea planului de dezvoltare strategică a instituției.
În cadrul lansării, oaspeții de onoare din partea Ministerului Educației și Cercetării, PNUD și UNICEF au participat la lecții publice conduse de cadrele didactice:
Biologie – Cebotari Ala
Fizică – Andruh Cristina
Chimie – Baiarac Natalia
Matematică – Aducovschii Virjinia
Laboratoarele de științe și sălile de matematică ale Liceului „Mihail Sadoveanu” din Ocnița au fost modernizate, iar interesul elevilor pentru disciplinele exacte crește constant. Inițiativa face parte din proiectul Uniunii Europene „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de PNUD și UNICEF.
Proiectele de renovare au fost realizate în consultare cu profesorii și elevii, care au subliniat necesitatea unor spații funcționale și prietenoase, adaptate procesului modern de predare și învățare.
La Liceul „Mihail Sadoveanu” din Ocnița, care are peste 540 de elevi, au fost amenajate trei laboratoare de științe și o sală de matematică. Cadrele didactice menționează că noile spații permit aplicarea metodelor interactive de predare, contribuind la dezvoltarea gândirii critice și a curiozității elevilor.
Fiecare instituție a beneficiat de investiții de peste 150.000 de euro, care au inclus lucrări de reparație, mobilier modern și dotări cu echipamente de laborator. Printre acestea se numără microscoape, senzori wireless, camere de documente și seturi de robotică. Laboratoarele sunt dotate și cu senzori PASCO, care permit colectarea și analiza datelor reale în cadrul orelor de fizică, chimie și biologie.
Noile dotări permit elevilor să efectueze măsurători de temperatură, presiune, lumină sau mișcare, să facă observații asupra proceselor biologice și chimice la microscop și să dezvolte proiecte STEAM, integrând elemente de robotică.
Inițiativa face parte din proiectul Uniunii Europene „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de PNUD și UNICEF.
Doamna directoare Nicolina Zaharco a adresat un mesaj de mulțumire tuturor celor implicați: „Suntem profund recunoscători Ministerului Educației și Cercetării, Uniunii Europene, PNUD și UNICEF pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect, precum și cadrelor didactice care s-au implicat activ în formarea elevilor. Mulțumim, de asemenea, Consiliului Raional și Direcției Învățământ pentru colaborarea și susținerea constantă. Această inițiativă reprezintă un pas esențial în dezvoltarea educației STEM și în pregătirea viitoarelor generații pentru provocările secolului XXI.”
             

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *