Toamna și-a făcut viză de reședință în IP Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” pentru trei zile, 18 octombrie 2023 – 20 octombrie 2023.
În această perioadă toate culorile și parfumurile autumnale au umplut holul instituției. Un farmec aparte au dat echibanele, gazetele de perete și expozițiile amenajate din fructe și legume. Părinții în colaborare cu copiii au dat dovadă de o măiestrie creativă.
Administrația, în deosebi Dna Zaharco Niculina, managerul instituției, tinde să mulțumească întregii comunități pentru implicare.

Conform Planului de activitate a IP Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din or. Ocnița, pentru luna octombrie, s-a planificat o acțiune de binefacere, la care în după-amiaza zilei de 23 octombrie, Administrația instituției, Consiliul Elevilor, profesorii, diriginții, elevii și părinții au organizat un act de binefacere pentru Azilul de bătrâni din or. Ocnița.
Acea zi a adus multe bucurii în sufletele a zeci de bătrâni, emoții de nedescris.
Bunătatea ne învață prin exemplul vieţii noastre, că a trăi, înseamnă a dărui, a dărui compasiune, înţelegere, bucurie și dragoste.
Astfel, cei care au venit în acea zi la școală cu produse făinoase, legume, fructe, dulciuri ș.a., au venit să aducă daruri din propriile suflete și din bunurile materiale pe care au vrut să le împartă cu alții.
Trecem prin vremuri ce ne sunt străine și care, cu siguranță, vor lăsa o amprentă vizibilă și apăsătoare asupra întregii lumi. Greutățile, însă, trebuie să ne unească, fiindcă împreună suntem mai puternici.
Administrația instituției a adus sincere mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și au sprijinit evenimentul, nădăjduind că întreaga comunitate va ajuta și pe viitor, făcând fapte bune, aducând bucurie și dragoste față de persoanele în etate.

